Taxa pe valoarea adaugată

Acest gen de impozit contribuie cel mai mult la veniturile bugetului de stat; în România, aproximativ trei sferturi din aceste venituri sunt aduse de taxa pe valoarea adăugată (TVA). Ideea de bază este că se impozitează fiecare etapă prin care trece un produs, de la fabricație și până la vânzarea către consumatorul final. Evident, fiecare etapă este realizată de câte o firmă. Dar nu se impozitează decât diferența între prețul de cumpărare și prețul de vânzare; această diferență se cheamă „valoarea adăugată”. O firmă care cumpără un produs de la alta (să zicem că produce vase de bucătărie, și deci cumpără tablă) are dreptul să recupereze (adică să deducă) din prețul plătit pentru tablă valoarea TVA aplicată de fabricantul de tablă. Deci în etapa viitoare, când va vinde oalele și cratițele unui magazin, nu se va aplică taxa pe o valoare care cuprinde deja o taxa (nu se face „impozitarea impozitului”). Cine nu recuperează taxa este ultimul din lanț, cel care nu mai vinde nimănui, adică este consumator final.

Cota standard de TVA în țara noastră este de 24%, dar există și situații când se aplică o cotă redusă, de 9%, de exemplu pentru bilețele de acces la muzeu, la cinematograf, pentru livrarea de proteze sau manuale școlare, sau pentru cazarea la un hotel. Asupra cotei standard de TVA se fac presiuni din partea diverselor sectoare economice, existând și voci care solicită o cotă redusă de TVA pentru produsele alimentare; dar în acest caz nu există nici o garanție că vânzătorii vor reduce și ei prețul final – experiența din toată lumea arată că ei preferă să mențină prețul vechi și să încaseze un profit mai mare.

Cota de TVA este diferită de la o țară la alta: de exemplu, în Danemarca și Suedia este de 25%, pe când în Elveția este de 7,6%.

În general, economiștii consideră că o cotă mai mică de TVA încurajează oamenii să cumpere mai multe produse, deci și producătorii sunt stimulați să fabrice mai multe bunuri, angajând astfel mai mult personal. Dar oamenii politici pot să vadă lucrurile altfel: cu impozitele strânse prin TVA se pot face cheltuieli sociale mai generoase, ajutând astfel pe cei mai defavorizați. Se pot subvenționa astfel construcțiile de locuințe pentru tineri, se pot mari bursele studenților, sau salariile celor care lucrează pentru stat. Un lucru însă este clar și simplu: pentru ca guvernul să poată da cuiva un leu, el trebuie să-l ia de la altcineva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.