De regulă, cine are cu adevărat nevoie de asigurare, cine se confruntă cu un risc crescut de producere a unui eveniment neplăcut (boli grave, locuința cu bulină, etc) fie nu își poate permite una, fie nu are unde să încheie așa ceva. Cu cât probabilitatea materializării riscului asigurat e mai mare, cu atât costul asigurării este mai piperat.
Un amic și-a construit în urmă cu câțiva ani o casă pe pământ. Cum acesta este unul dintre proiectele vieții cuiva, teama ca investiția lui să nu pățească -Doamne Ferește!-ceva, l-a determinat să încheie imediat după recepția finală o asigurare ca să “doarmă liniştit”. La câțiva ani după discuția respectivă, am întâlnit persoana în cauză care dormea la fel de liniștită și fără asigurarea locuinței. Ce se întâmplase? Pur și simplu asiguratul comparase mai atent, între timp, costul poliței de asigurare (cam 3.000 lei anual), cu probabilitatea producerii unui eveniment “devastator”, iar rezultatul fusese în defavoarea asigurării. Cum procedase? Examinase în primul rând riscurile majore care i-ar fi putut afecta proprietatea în cazul său: cutremur, explozie de gaze, incendiu (proprietatea nu se afla într-o zonă inundabilă).
Casa fiind nouă, teama de cutremur n-ar trebui să fie exagerată, a considerat amicul. În plus, dacă vine cu adevărat un cutremur devastator, care să pună în pericol și o locuință nouă, construită pe pământ, ce se va alege de întregul orașde blocuri comuniste? Ce societate de asigurare, fie și cu un reasigurator puternic în spate, ar putea face față la asemenea daune (sute de miliarde de euro probabil)? În plus, nici nu era sigur că va rămâne în viață să ridice despăgubirile la un asemenea seism.
Explozie de gaze. Pericolul este real, din timp în timp vedem în jurnalele de știri apartamente de bloc care “sar în sus” din cauza gazelor, avariind și locuințele vecinilor. N-am văzut că reporterii în cauză să insiste însă asupra condițiilor din apartamentul unde s-a produs explozia. Exista senzor de gaz? Gaură de aerisire în perete? În majoritatea cazurilor, nu centrala e de vină pentru explozie (nici nu există așa ceva), ci un banal aragaz uitat deschis în nopțile de iarnă. În cazul amicului, cum avea și senzor de gaz, și gaură de aerisire in spatiul unde se afla centrala, probabilitatea producerii unei explozii scădea spectaculos.
Incendiu. “De ce mi-ar lua casa foc”? m-a intrebat amicul. “Incendiile pornesc de regulă de la câte un dispozitiv de încălzire uitat în priză, ceea ce nu e cazul aici. Am o curte mare, casa nu e apropiată de locuințele vecinilor pentru a exista riscul unui incendiu transmis. Una peste altă, la ce să mă mai asigur?” a concluzionat acesta, fericit cu cei 3.000 lei pe care îi economisea anual.
Nu știu dacă amicul meu reprezintă un exemplu de urmat, când contractați o poliță poate fi însă utilă evaluarea riscurilor încercând să faceți schimb de perspectivă cu asiguratorul. În definitiv, dacă și compania de asigurări ar gândi precum majoritatea asiguraților (“dar dacă se întâmplă totuși ceva?”) probabil că n-ar mai există polițe de cumpărat (“dacă vine cutremurul și cade jumătate din București, dacă apare o epidemie de gripă aviară și apar decese pe bandă rulantă, dacă pe canicula asta apar incendiile masive, dacă, dacă…”). Cum companiiile de asigurări își asumă riscuri dacă li se pare că raportul risc-recompensă merită, de ce nu ar proceda similar și asigurații care nu se confruntă cu riscuri majore? Și trebuie să subliniem cu onestitate că cei care se confruntă totuși cu riscuri majore și foarte probabile (cât ar costa oare un pachet cu asigurarea de viață și cea de locuință pentru un hipertensiv de 80 de ani, locuind singur într-o casă de chirpici pe malul Dunării?), fie nu-și permit o poliță (prea scumpă), fie nici nu găsesc firme la care să o încheie.
Alte sfaruri din categoria Asigurări
