Hiperinflația. Bancnotă de 10 la puterea 20

Dacă vă înspăimântă perspectiva de a vă pierde o parte din puterea de cumpărare a banilor economisiți aflați mai jos ce este, când apare și care sunt cauzele hiperinflației. Există mai multe definiții pentru “beția” prețurilor: trei ani consecutivi cu inflație cumulată de 100%, inflație care să depășească 50% pe lună sau 5-10% pe zi, etc. Hiperinflația apare, de regulă, în timpul sau imediat după războaie, prăbușiri ale monedei, tulburări sociale. Populația preferă să îți țină economiile în active ne-monetare sau în alte valute stabile și nu în cea națională iar prețurile ajung rapid la cotații paralele (vezi România anilor ‘90 cu evaluările în dolari și mai târziu euro) în căutarea unei relative stabilități, costul creditului este exorbitant și anticipează cu bonus devalorizările viitoare ale monedei.

Cauzele hiperinflației

Cauzele hiperinflației sunt considerate creșterea masei monetare dublată de creșterea velocității banilor (viteza de circulație) fără o corespondență reală în producția de bunuri și servicii. Rețineți deci că nu este suficient ca masa monetară să crească spectaculos pentru a avea hiperinflație, trebuie ca și banii să circule rapid în economie sub formă de credit, majorări de salarii și pensii utilizate pentru achiziții de bunuri (recent, ca măsură împotriva crizei, autoritățile din SUA au decis să mărească masa monetară pentru a acoperi pierderile băncilor, dar inflația nu a apărut pentru că populația și companiile erau deja supraîndatorate și nu mai puteau absorbi noi împrumuturi iar economia era majoritar privată și nu se putea decide centralizat o creștere generală a veniturilor).

Masa monetară

Multiplicarea masei monetare este realizată de Banca Centrală (dacă în vremuri de pace deficitul public poate fi acoperit prin vânzare de obligațiuni guvernamentale, în vremuri de război sau în perioade foarte dificile economic, investitorii încep să lipsească iar Băncile Centrale dau o mână de ajutor monetizând datoria – sunt singurii cumpărători de bonduri) pentru a satisface nevoile de finanțare a cheltuielilor guvernamentale sau a altor obligații (vezi Republica de la Weimar – s-au tipărit bani pentru a se achita obligațiile de război). Inflația monetară generată astfel poate deveni hiperinflație dacă autoritățile eșuează să acopere deficitul public din taxe, împrumuturi, reducere de costuri, etc. În caz extrem, urmează pierderea generalizată de încredere în monedă națională și o creștere accelerată a velocității banilor (toată lumea se grăbește să cheltuiască banii de hârtie pentru a-i transforma în bunuri fizice ceea ce determină o creștere rapidă a prețurilor, producătorii încearcă să se protejeze majorând la rândul lor cotațiile și se intră într-o spirală mortală pentru cei lipsiți de venituri).

Hiperinflația aspiră puterea de cumpărare și economiile și determină un exod masiv al investițiilor străine din țara afectată dar poate avea efecte benefice pentru cei supraîndatorați, dacă dobânda este fixă sau dacă dobânzile de referință nu țin pasul cu inflația reală. În istorie au fost mai multe episoade de hiperinflație urmate de restaurare a sistemului banilor “reali”, cu acoperire în active forte (aur). Urmările hiperinflației sunt disciplina bugetară strictă aplicată de noua clasă politică, o bancă centrală mai agresivă cu mijloacele de luptă împotriva inflației (vezi Bundesbank) sau Consiliul Monetar (cazul Bulgariei) .

Cum a sărit peste cal inflația în istorie

În 1923, Republica de la Weimar tipărea bancnota de 2 trilioane de mărci și tot atunci se emiteau mărci poștale în valoare de 500 de milioane de mărci. Cea mai mare valoare a bancnotelor în timpul hiperinflației din Germania a fost de 100 trilioane, în momentul în care 1 dolar SUA valora 4 trilioane (4.000.000.000.000) de mărci. Cea mai mare bancnotă tipărită (ca număr de zerouri evident) a fost însă în Ungaria, în 1946: 100 quintilioane de pengo (10 la puterea 20 de pengo). Din rațiuni practice, pe bancotă era scrisă valoarea în litere (o sută de milioane de trilioane) și nu în.. cifre. Asta face ca bancnota cu cel mai mare număr de zerouri pe ea să fie emisă în Zimbabwe-100.000.000.000.000 de dolari locali (100 de trilioane). Guvernele încearcă uneori să mascheze creșterea prețurilor prin denominări (se tăie un număr de zerouri) sau să le țină în frâu prin diferite tehnici de control (“mercuriale”, prețuri fixe la anumite produse) care duc însă la penurie. România s-a confruntat la rândul său cu hiperinflația în anii ‘90. Dacă în 1990 bancnota cu valoarea cea mai mare era de 100 de lei, în anul 2000 valoarea crescuse la 500.000 de lei. În intervalul 1990-2010, leul pierduse 99,97% din puterea sa de cumpărare (a fost necesară în 2005 o denominare de 10.000: 1 pentru a “acoperi” urmele) în timp ce în Stele Unite, dolarul a pierdut 95% în aproape 100 de ani (de la înființarea Fed în 1913).

Cele mai spectaculoase hiperinflații ale secolului trecut:

Alte sfaruri pentru Bugetul Familiei