Bursa reprezintă, în esență, un mecanism de finanțare. Proprietarul unei companii obține credit de la noii săi parteneri de afaceri (micii investitori, cei care participă la o majorare de capital, de pildă) în schimbul unor părți din profiturile viitoare ale companiei încasate sub formă de dividende. Este mai avantajos decât creditul bancar pentru că nu se oferă garanții în schimbul sumelor primite, care să poată fi executate, ci doar promisiunea unor dividende viitoare care va fi sau nu onorată (sancțiunea vine în acest caz prin scăderea valorii companiei la bursă).
Cele mai frecvente încercări de atragere a publicului larg spre bursă se fac în cadrul IPO-urilor (Ofertă Publică Inițială), procedura prin care companii noi se deschid pentru investitori, aceștia putând cumpăra acțiuni în premieră. Atenție, deși prețul la care acțiunile sunt oferite pare de multe ori foarte atractiv, acesta este rodul unui proces de pregătire a companiei în vederea listării, operațiune în care cosmetizările sunt cuvântul de ordine (profitul din anul anterior listării este spectaculos, cifrele de afaceri arată superb, etc). Cu toate acestea, pentru că listarea la bursă presupune un nivel crescut de transparență față de standardele anterioare ale organizației, pregătirea pentru tranzacționarea publică poate reprezenta o bună oportunitate de ameliorare a practicilor interne ale unei companii, ceea ce va duce la sporirea gradului de competitivitate a acesteia. Pentru a vă face însă o idee corectă despre atractivitatea afacerii în cauză, este bine să o priviți pe un termen mai lung, câțiva ani înaintea cotării la bursă.
Nu puteți cumpăra sau vinde acțiuni fără ajutorul unui intermediar (brokerul). Comisioanele variază de la caz la caz, dar în principiu se apropie de 1% din valoarea tranzacției pentru operațiunile asistate (prin telefon, e-mail) care includ eventual și consultanță și 0,5-0,7% pentru tranzacțiile on-line în care investitorul introduce singur cantitatea de acțiuni dorită și prețul la care să se facă schimbul.
Strategii de investiții
Diversificarea reprezintă ceamai utilizată strategie de investiții. Alcătuirea unui portofoliu compus din mai multe acțiuni diluează riscul (e greu de crezut că toate companiile alese se vor confrunta simultan cu dificultăți). De regulă, se recomandă acțiunile a minim 3 (mai puține titluri evidențiază riscurile supra-expunerii) și maxim 7 companii (mai multe sunt mai greu de urmărit) în care să investiți la bursă.
“Piramidarea” este cea mai utilizată tehnică de achiziție de acțiuni. Investitorul face achiziții eșalonat, cumpărând, să spunem, în fiecare lună o anumită cantitate de acțiuni. În acest fel se reduce riscul achiziției pe vârful unui top temporar obținându-se un preț mediu mai apropiat de media anuală a cotațiilor acțiunilor respective. Atenție! Piramidați întotdeauna pe creștere și niciodată pe scădere.
Cumpărarea de acțiuni în scopul îmbunătățirii mediei în portofoliu este cea mai mare greșeală pe care o pot face începătorii. Dacă avem de-a face cu o piață “bear” și cotații care scad ani buni? Vezi ce au pățit cei care au crezut că identifică mari oportunități la începutul lui 2008, bursele scăzând mai peste tot în lume până la începutul lui 2009 (sau, mai rău, piața japoneză în anii ‘90) . Iată un model de piramidare. Cumpărați acțiuni de 10% din banii alocați. Dacă prețul crește, mai luați de 10%, și tot așa, pe un trend crescător la bursă expunerea este majorată. Dacă însă după prima achiziție prețurile scad, investitorul se oprește. Dacă scăderea ajunge la 10%, deținerile sunt vândute. În acest fel, pierderea totală nu depășește 1% din suma alocată pentru investiții (10% din primii 10%) iar investitorul poate aștepta vremuri mai bune pentru a reveni pe acțiuni.
“Fundamentaliști” și analiști “tehnici”
Care sunt cele mai importante repere pe care le iau în calcul investitorii la bursă? Avem în primul rând PER (price earning ratio), perioada în care valoarea de piață a unei companii poate fi acoperită din profitul acesteia. De exemplu, un PER de 10 (cotația la bursă a unei acțiuni este de 10 ori mai mare decât profitul pe acțiune raportat de companie) poate fi considerat atractiv în perioade normale sau unul sub 7 în perioadele de recesiune. Investitorii experimentați știu însă că PER-ul vorbește mai mult despre trecut decât despre viitor (ce garanție ai că anul viitor performanțele emitentului vor fi similare? Dacă profitul se transformă în pierdere?).
Avem apoi P/BV, sau prețul unei acțiuni raportat la valoarea sa contabilă. Indicatorul vorbește despre valoarea activelor unei companii, ca și P/VUAN (prețul raportat la valoarea activului net unitar) la care se face referire când vine vorba de fondurile închise listate la bursă. Este un indicator important, care ne arată care ar putea fi valoarea “de lichidare” a afacerii în cauză și este de dorit să avem un astfel de raport (Preț/valoarea contabilă, Preț/VUAN) subunitar. Totuși, nimeni nu vă poate garanta că societatea va fi vândută pe bucăți în curând, iar investitorii vor primi felia lor sub formă de dividende astfel încât este mai profitabil să vă orientați în funcție de câștigul palpabil primit la bursă an de an alegând companii cu profitabilitate mare și rate bune de distribuție a dividendelor. În definitiv, e ca și cum ai deține un imobil de lux în mijlocul unui câmp.
La ce bun că valorează mii de euro pe metrul pătrat dacă nu îl poți închiria decent? Similar, ce contează că societatea are active valoroase dacă profitabilitatea afacerii este redusă? Informații la fel de importante vin din direcția gradului de îndatorare (profitul unei companii va fi diluat de rambursarea datoriilor), free-float-ului (suma pachetelor de acțiuni sub 10% din capitalul social, indicator ce dă măsura activității micilor investitori pe un anumit emitent), lichidității acțiunilor (garanția că nu riști să rămâi captiv pe un anumit titlu), etc.
Reperele de mai sus ghidează de regulă investitorii pe termen lung, ei privesc atent evoluția profiturilor, dividendul și gradul de subevaluare a activelor. Speculatorii (investitorii pe termen scurt) sunt mult mai pragmatici, ei rareori așteaptă dividendul și operează cu altfel de analize. Dacă pentru investitorii de cursă lungă avem analiza “fundamentală” (AF)-ține cont de performanțele unei companii, de evoluția lor istorică și de indicatorii amintiți anterior-speculatorii se ghidează după analiza tehnică (AT), un ansamblu de modele grafice care surprind tipuri de comportament investițional validate anterior de piață.
În primul caz avem de-a face cu o fotografie a afacerii în sine, în mediul în care operează (analiză fundamentală), în cel de-al doilea rând cu o fotografie a emoțiilor investitorilor surprinsă prin intermediul formațiunilor grafice izolate pe traiectoria istorică a prețului la bursă (analiză tehnică). Cele mai utilizate repere ale analizei tehnice (AT) sunt pragurile de suport (nivelul de la care prețul unei acțiuni s-a oprit anterior din cădere inversându-și mișcarea) șirezistentă (nivelul de la care creșterea cotațiilor s-a oprit în trecut prețul acțiunilor retrăgându-se apoi), mediile mobile (cea mai importantă, cea de la 200 de zile, urmărește situarea cotațiilor actuale în raport cu prețul mediu din ultimele 200 de ședințe-dacă prețul este peste media mobilă o acțiune are potențial încă de creștere, dacă a intrat sub investitorii se așteaptă la corecții), etc.
Care funcționează mai bine, AT sau AF? Evident, funcționează mai bine analiza care este aplicată de un număr mai mare de participanți în piață. Pe o bursă dominată temporar de “fundamentaliști”se pune preț pe indicatori precum PER, P/BV, randament la dividend-și asta se întâmplă în principal în piețele bull, care cresc de ceva vreme iar rezultatele companiilor par predictibile, pe o piață dominată de speculatori, contează mai mult semnalele tehnice și asta se întâmplă în perioadele cu trend incert sau de recesiune.
Războiul dintre sexe are un câștigător neașteptat la bursă
În ciuda testosteronului care îi îndeamnă să testeze bursa în număr mare, bărbații sunt depășiți de femei la capitolul randamente pe piața de capital conform unor studii din SUA. Și nu pentru că ar avea abilități analitice mai bune, ci pentru că tranzacționează mai rar și nu au sentimentul infailibilității masculine care cauzează de multe ori pierderi. Femeile nu își schimbă des ponderea titlurilor din portofoliu iar economiile pe care le fac în acest mod la comisioanele brokerilor fac în final diferența la capitolul randament. “Înfrânarea” femeilor cântărește greu având în vedere că în SUA, perioada medie de deținere a acțiunilor la NYSE este sub 6 luni în acest moment.
Cum fondurile de pensii “încremenesc”de regulă pe acțiuni ani buni înainte de a la scoate la vânzare, viteza de rotație a portofoliilor de acțiuni din partea micilor investitori e mult mai mare, implicit profitul brokerilor care încasează comisioanele de tranzacționare. De altfel, câteva luni indică și brokerii din piața românească fiind intervalul mediu de deținere a acțiunilor de către cei mai activi investitori autohtoni.
Să mai spunem doar că între 1955-1965 investitorii americani mai țineau încă acțiunile 7-8 ani, în medie. Din 1975 începe un declin lent dar sigur,astfel încât în 2008 avem deja o perioadă de deținere mai redusă decât cea consemnată înainte de Marea Depresiune din 1929, când speculațiile furibunde cu acțiuni deveniseră sport național în SUA. Iar dacă există diferențe între femei și bărbați pe același palier de vârstă în ceea ce privește investițiile la bursă, mentalități diferite se înregistrează și în cadrul generațiilor diferite în funcție de modul de percepere și gestionare a riscului.
Multe fonduri de pensii își alcătuiesc de altfel portofoliile în funcție de vârsta medie a participanților: pe măsură ce aceasta avansează, ponderea acțiunilor scade iar cea a depozitelor și titlurilor de stat crește.
Îți poți domină emoțiile?
În prezent instrumentele de tranzacționare au devenit atât de sofisticate încât grosul participanților pe marile burse ale lumii speră să câștige repede sume mult mai importante decât dividendul clasic, folosind diferite tehnici de “levier” (de exemplu, împrumută o parte a sumelor investite contra unei dobânzi, în speranța că fluctuațiile de preț corect anticipate vor fi superioare dobânzii plătite). Prin urmare volatilitatea burselor este mai mare ca în trecut, prețurile fluctuează puternic iar riscul că un investitor neexperimentat să cumpere pe un val al euforiei generale sau să vândă pe unul de panică temporară, marcând repede pierderi în ambele situații, este foarte mare. Înainte de a va întreba deci cât de mari sunt sumele care pot fi blocate pentru o perioadă în investiții la bursă încercați să va determinați toleranța față de risc. Puteți suporta senin fluctuații de 10-20% din valoarea investiției? Dacă nu, limitați-vă la depozitele bancare, veți câștiga mai puțin dar va fi un profit obținut fără palpitații.
Alte sfaruri din categoria Investitii
